Incerci să traiești propria-mi poveste de dragoste, dar te sinucizi cu ea. Nu te mai iubeam pentru că te iubea el, o iubeam pe ea ca să nu te iubesc pe tine.
-Și probabil că așa încep, sau cel puțin continuă multe povești care păreau că duc măcar către un amărât de „happy end”. Happy end pe naiba! Ne creem mereu iluzii începând să iubim la fel de mult precum credeam cândva în Moș Crăciun (tot respectul meu moșului, sper că citești asta de acolo din Laponia și sper că știi că am fost…scuze, că sunt cuminte). Credem că totul va ține la nesfârșit și că fericirea vine dintr-o nenorocită de cutie infinit de mare plină cu fericire, dar nu prea e deloc așa. Șansele ca totul să fie roz mereu sunt egale cu șansele lui Adi Mutu (fără coca la bord) să-l bată pe Nadal la tenis, sau cu șansele ca Nadal să-l bată pe Mutu într-un bar la ora 4 dimineața. Astfel că rozul nu mai e atât de roz și „happy endu'” nu mai e atât de happy precum părea la început și totul începe să se încețoșeze. Ca în orice poveste, care lasă de dorit a fi basm, apar personajele negative care dau o turnură neașteptată lucrurilor. –
Încercai să îmi trăiești povestea de iubire, dar nu ți-a reușit. Ai dat greș de fiecare dată, deși totul era mereu pus la punct, îți propuneai să nu mai greșești. Încercai să fii ceva ce nu ești, în loc să fii tu însăți și astfel ajungeai tot mai departe de mine. Degeaba te chemam, degeaba mă strigai. Eram ca focul și ca apa, doar că în loc să ne completăm tu mă stingeai, iar eu aveam nevoie să ard, aveam nevoie să devin cel mai puternic foc, dar veneai mereu din urmă și mă stingeai încet.
-Și așa continuă acele povești care trebuiau să aibă final fericit. Fiecare ajunge să scrie pe lângă prima poveste altele, tot mai frumoase, mai pline de conținut, de viață, de emoții. Cele mai frumoase povești sunt cele care se scriu prin noi, nu cele pe care ne străduim în zadar să le scriem singuri.-
patrickstanciu.life 